Mundan

Si iata ca ma asez iarasi in fata calculatorului pentru a asterne niste cuvinte pe foaia virtuala. Iata ca in noptile reci ale lui Noiembrie, scriu. Este ora zece seara. Ma uit agale pe geam la aburii noptii si ma gandesc, ma gandesc la ceea ce inseamna lumesc, la ceea ne face sa fim pana la urma cu totii oameni, comuni, desi urasc cuvantul din tot sufletul. Ma uit pe geam si vad un cuplu, un cuplu care gateste impreuna, unul spala vase, altul mananca, altul curata cartofi, iar altul pune friptura in cuptor. Oare asa sa arate viata de cuplu? Desigur ca facem lucrurile acestea si cand suntem singuri, dar cu atat observam mai mult ca le facem si in cuplu fiind, oare chiar asa sa fie? Atat de simplu este sa traiesti? Traiul perfect se poate afla oare la o oala cu mancare? Pana aici devine destul de cinic ceea ce spun, dar cumva parca te saturi de aceeasi mancare in fiecare zi, ai nevoie de ceva mai…altceva, ai nevoie de condimente, condimente, si nu, nu este turmeric, nici piper, ci o personalitate, una care sa ne incante, care sa ne soarba si sa ii sorbim inapoi esenta, cu care bineinteles, cuvantul cliseic, sa nu te plictisesti. Si totusi, ce se intampla? Cum gasim? Este in noi? Poate ca acea persoana sta in noi, dar lumescul sta si el la fel de prezent in noi. Pentru ca fiecare om are o viata oarecum similara, sigur, ne definesc anumite particularitati, dar totusi in esenta suntem la fel, oricat de neautentic suna. O viata de om pe care o muncim, o distram, si ne distram, dar uitati-va in jur. Un om “normal” termina munca destul de tarziu, isi pune ceva de mancare, un serial bun si un pahar de vin, si asa rutina pana cand vine finalul de saptamana unde mai ai de ales daca sa refuzi petrecerea la care esti invitat sau sa mergi doua ore pana la orele douasprezece si apoi din nou acasa, duminica devine zi de relaxare, mai citesti o carte, mai vezi un film, te mai plimbi pe strazile orasului ca luni din nou la munca. Si da, acea vorba, “daca faci ce iti place nu vei munci o zi in viata ta”, cat de simplu, sa fie oare chiar asa de matematic? Cum ar zice unii, am indoieli. Si totusi, ce ne ramane de facut? Sa ne lasam prada cotidianului sau sa facem din acele momente putine ceea ce chiar conteaza pentru noi cu adevarat? Suna a dezvoltare personala, nu? Ei bine, personal te dezvolti tu, ca om, ca persoana, mai putin din ceea ce indruga altii decat daca insusesti ceea ce inveti si bagand la cap, in termeni neacademici. Cum putem sa combatem acest stres cotidian? Prin mentalitate si fara a avea frica de a fi judecati si daca avem gulerul indoit prost. Oamenii se aseamana tocmai pentru ca exista in ei ceva lumesc de care nu se poate scapa, si totusi exista atatea personalitati bogate, atatea minti creative si atatea suflete libere, ei bine asa trebuie sa ne simtim in fiecare zi facand si chiar luand parte la rutina care ne inconjoara. Rutina este pana la urma si sa te simti bine, asa ca de ce sa nu ne simtim si ca niste suflete, si mai putin ca niste fiinte care au scopul de a supravietui in aceasta lume.