Peisaj descriptiv – un gand de toamna si o privire crepusculara la o margine din cotidian

Si se urca in tramvaiul 19 cu visele intr-un ghiozdan animalier si cu gandurile in mintea ce valsa pe muzica destul de contemporana am zice, la o prima auzire. Se uita la strazile Bucurestiului, care au un farmec aparte, mai ales seara. Luminile masinilor si zgaltaitul tramvaiului ii provocau stari de neliniste, ca si cand oamenii vin de la munca obositi si nu mai au chef nici sa manance. Manati de cotidian, uita de ei insisi, iar pe ea o speria acest lucru, nu voia sub nicio forma sa ajunga asa. La o margine de drum, un Lidl ii lumina calea. Oamenii stateau la cozi pentru a-si lua merinde pentru a doua zi si pentru cele ce vor urma. Oamenii din tramvai pareau abatuti si destul de ganditori. Numai ei stiu ce aveau pe suflet si ce le macina gandurile adanc infiripate in esenta lor. Afara era o bezna totala, singurul lucru care mai clarifica drumul erau siglele magazinelor, diverse reclame si din cand in cand cate un girofar. Semafoarele aratau culoarea rosie, ca si cand era interzis sa traversezi alta poteca cu mintea ta. De pe geam, puteai vedea un lac si cladiri diverse care se oglindeau in intunecimea si adancimea apei care odinioara fusese posedata numai de sirene ce ademeneau barbati alpha. Tramvaiul isi dadea intalnire cu alt tramvai, nu am vrut sa le intrerup momentul romantic, asa ca am coborat.
Aventura prin capitala amortizata de centrele comerciale care te faceau sa mai cheltuiesti niste bani se incheie. Nu inainte insa sa-si spuna: „ce buna e viata!”