Omul este cea mai mare dilema a lumii. El oscileaza asltfel intre doua lumi, lumea dorintelor, a placerilor, a minunatelor efecte orgasmice pe care si le poate oferi, fie singur, fie ajutat de ceilalti, a serotoninei de care are atata nevoie pentru a supravietui vietii si, bineinteles, intre cumpatare, ratiune, gandire si spirit critic, observator, dar si moralitate. Dar pana la urma ce face bine sa fie bine si ce face raul sa fie rau in afara raportului cu ceilalti sau cu sine? Fiecare are diferite acceptiuni cu privire la cele doua concepte, si anume conceptul placerii si conceptul rigurozitatii morale. Ei bine, omul asadar se confrunta mereu cu aceste doua lumi si de aceea este o fiinta care se contrazice pe sine, de aceea nu stie ceea ce doreste, pentru ca acum vrea conexiune, maine doreste placere, si tot asa ca intr-o clepsidra in care praful temporal revine la loc dupa fiecare intoarcere a fatetei.
Se numeste echilibru conceptul pe care omul vrea sa-l atinga. Ei bine, nu este atat de usor de atins, pentru ca oamenii sunt fiinte schimbatoare, aflate in evolutie, in pura miscare continua, zi de zi, luna de luna, an de an, deceniu dupa deceniu. Este greu sa oferim o solutie pentru gasirea echilibrului, asa cum este greu sa ne hotaram asupra a ceea ce mancam sau bem astazi. Avem foarte multe alegeri in aceste vremuri si asta ne face sa fim confuzi. Prea multe optiuni duc adesea la confuzie si ceata in gandire si in dorinte. Abilitatile noastre mentale si sufletesti sunt asadar incetosate. Adevarul este ca nu avem cum sa le combatem, deoarece mereu vom fi in evolutie si mereu vom continua sa ne dorim lucruri diferite, placeri diferite, chiar si virtuti diferite. Ce ne ramane de facut in conchidere?
Omul este dator sa invete ce este nevoia si ce este moftul, placerea de sezon, temporalitatea si efemeritatea problemei, cu toate ca omul are nevoie si de aceste mofturi. Suma mofturilor asadar trebuie sa fie direct proportionala cu suma nevoilor, a necesarului care il face pe om sa supravietuiasca zi de zi. Daca ceva depaseste mai mult decat altceva, atunci echilibrul nu mai exista, iar omul nu mai este fericit, aruncand vina in stanga si in dreapta pe diverse. Omul este as in a gasi scuze cand situatia scapa de sub control. Dar scuzele nu sunt decat acte de complezenta, acte care nu fac cinste persoanelor cu intelect si mai ales persoanelor care stiu ce sa faca cu acel intelect. Si cum in viata nu este de ajuns doar sa ai, mai trebuie sa si faci, desi ne-ar placea sa bagam botul la miere, mai intai trebuie sa ne bagam nasul in stupul plin de intepaturile albinelor, ori acest lucru nu este deloc usor de facut. Cine spune ca se poate orice, ei bine, se contrazice pe sine insusi. Omul este o fiinta limitata prin definitie, dar asta nu inseamna ca se poate limita si prin gandire. Suntem pe cale de disparitie intr-adevar, dar putem macar sa facem tot ce tine de noi sa fim multumiti si sa ducem o viata inchegata, o viata fara prea multe confuzii si fara prea mari sperante ireale. Pentru ca dorinta nu este doar un pas, faptul in sine si actiunile luate de noi, abia aceia sunt adevaratii pasi. Faptul ca alegem zi de zi sa mergem in lume, aceia sunt pasii. Dorinta este doar o alta efemeritate a lumii, doar o alta tergiversare a faptului in sine.
Lasă un răspuns