Valoarea de sine este inselatoare. Cum stabilesti diferenta dintre bine si mai bine? Cand constati ca meriti mai mult, dar mai mult nu te gaseste si nici tu nu il gasesti. Cum poti spune ca vrei mai mult in momentul in care unii nu au ceea ce ai tu? Si totusi, spui ca meriti mai mult si mai mult si ca ai valoare de sine. Cum ceri mai mult atunci cand persoanele pe care le intalnesti ti se par dragute la inceput, dar apoi se impotmolesc la small talk, spre exemplu? Desigur ca small talk-ul nu este rau, dar daca tu ai stabilit deja ca vrei mai mult, atunci ce se intampla? Valoarea de sine este greu de stabilit. Cine stabileste si in functie de ce anume? Doar de faptul ca tu iti doresti prea mult? Ma tem ca nu functioneaza chiar asa. A te vedea pe sine este un lucru destul de greu. Avem de regula multe defecte pe care nu suntem dispusi sa le acceptam. Toti avem aceste defecte, aceste stegulete rosii, pe care ne place sa le folosim, doar rosul inseamna pasiune pana la urma. Partenerul este fortat astfel sa ne accepte exact asa cum suntem de fapt, si noi suntem dispusi sa rasplatim cu aceeasi moneda. Lucrul impreuna nu este usor, nici cu sine, nici cu alti oameni, dar nu suntem facuti pentru a trai singuri nici pe departe. Sigur ca ne dorim mai mult, cum sa nu o facem? Suntem manati de dorinte, fiinta umana este plina de dorinte, iar asta nu este un lucru rau neaparat, in ciuda vorbelor stoice care se propaga. Seneca spune sa nu ne lasam robiti de dorinta. Are dreptate. Daca ajungem pionul dorintei, nu vom sti ce sa facem cand nu obtinem ceea ce ne dorim. Cei mai multi dintre noi vor intra in depresie. Cei mai putini dintre noi vor reflecta poate la toata aceasta pilda. Viata ne invata totodata sa ne infranam dorintele, dar pentru ce? Pentru ceva mai bun? Stim ca acel ceva mai bun sta in noi poate, dar restul oamenilor de ce nu il observa atunci? De ce nu ne vad oamenii valoarea de sine? Ei bine, poate pentru ca nu aratam destul sau poate ca energia noastra transmite altceva. Poate ca am fost obisnuiti atat de mult cu partile reale din noi incat uitam ca oamenii nu sunt atrasi neaparat de bucati din noi, ci de noi cei cu adevarat, ori asta nu aratam. Noi aratam ceea ce ne lipseste, ceea ce urneste disperarea si mai mult, la cel mai inalt nivel.
Valoare de sine? Un concept atat de greu de definit. Nu este usor nici sa ne definim pe noi insine, si totusi degeaba ne dam valoare de sine daca ceilalti nu o vad, nu? Ce ne ramane de facut? Poate ca este o metoda sa aratam intregul fiintei noastre sau miezul, inima cu alte cuvinte, oricat de romantic ar suna. Lasand sufletul sa vorbeasca, eliberam din aparente si din false perspective asupra noastra care poate ca nu ne-au facut sau nu ne fac cinste.
Lasă un răspuns