Dupa vorba celebră a lui Henry Miller, „singurul lucru viu din mine era penisul”, și asta spusă în vorbe mai acceptabile pentru vremurile în care trăim, vocea pe care o avem contează, vorbitul despre ceea ce ne deranjează este mult mai benefic decât pare. Avem ocazia astfel să nu mai înghițim, ci să și scuipăm în cele din urmă, să scuipăm tot ceea ce ne deranjează la lume în general, la viețile pe care le ducem zi de zi și la ideile pe care le avem care nu ne pot fi luate de către societate, cu una, cu două. Revolta interioară există în orice om, numai ca există oameni care se complac și oameni care luptă pentru o anumită bunăstare. Societatea ne oferă atât cât putem accepta, dar există oameni din societate care ne pot fi aliați. Pe același principiu, putem face apel la recunoașterea nevoilor și la exprimarea de sine autentică. Există foarte multe idei neexprimate din frică, foarte multe sentimente reprimate pentru a fi în acord cu un tipar propagat de mase întregi de oameni. Magia stă în a te diferenția de majoritate și de a încerca să te faci vazut în lumea în care vrei să fii văzut. Greutatea stă așadar în curajul pe care îl are fiecare. Exprimarea de sine este destul de importantă pentru a deveni ceea ce suntem, dacă nu chiar extrem de necesară.
Ne putem exprima prin tot ceea ce ne dorim. Putem să ne facem văzuți de către alți oameni și să avem o oarecare recunoaștere a fiecăruia care dorește mai mult de la această viață decât să se resemneze sau să accepte show-ul care se derulează la TV în fiecare seară. Oamenii cu gândurile proprii și cu personalitățile bine conturate își doresc mai mult și au un spirit de rebeliune mai mare și mai activat. Dacă există viață după moarte, mai bine am începe să trăim de acum. Dacă există viață după moarte, mai bine am începe să trăim pentru ceea ce ne îndeplinește dorințele cât mai mult și dacă există viață după moarte, mai bine am începe să nu ne mai pierdem timpul făcând lucruri care nu ne împlinesc. Să trăiești în capitalism e una, să lași capitalismul să te trăiască e alta.
Prefer să mi se pună căluș în pat decât să nu demontez tabu-uri ce trebuiau de mult adresate.
Lasă un răspuns