Vorbim aici despre eterna reîntoarcere, un concept împrumutat bineînțeles, de la Nietzsche. Ce înseamnă să mă reîntorc la mine și, mai mult decât atât, ce înseamnă atunci când timpul îmi dă voie să fiu? Poate că sună bizar să spui că timpul îți dă timp să fii, mai ales când secolul vitezei și al transformării ne prinde din urmă cu pași repezi, deși noi poate ne dorim un mic răgaz pentru suflet. Ei bine, noi chiar avem timp. Adesea, ne confruntăm cu platitudini. În viața noastră de zi cu zi avem tendința să trăim din platitudini, fără să mai băgăm de seamă adevăratul nostru scop pe acest pământ. Și atunci nu mai cugetăm. Blaise Pascal avea o vorbă, omul este o trestie cugetătoare, și, totuși, îl găsim blocat în propria armură. Dacă ne-a fost dat să cugetăm, să o mai facem și cu cap, eventual și cu suflet. Eterna reîntoarcere este despre noi, despre cum ajungi să îți dai timp și despre cum timpul îți dă și el, la rândul lui, timp să fii, să devii, să te reîntorci la tine. Se spune că dacă nu faci ceea ce ți-ai dorit de la bun început, aceste nefăcute te vor urmări toată viața și îți vor aduce mari regrete și chiar și mai mari neajunsuri. Cum te reîntorci la tine? Îți dai mâna și pornești în căutarea eului, faci o introspecție. Te întrebi, te chestionezi. Ce voiam să fac cu viața mea și încă mai am timp? Ce îmi doream de mic copil și am timp ca adult în deplină cugetare să fac? Chestionările te aduc mai aproape de cine ești. Unii ajung la patruzeci de ani și nu știu cine sunt sau chiar au uitat. Chiar vrei să faci parte din categoria oamenilor nefericiți? Eu zic că ai timp să fii fericit, ai timp pe acest pământ să faci ce vrei tu dacă nu te-ai mai limita cognitiv.
Te-ai întrebat vreodată cum este să știi cine ești și ce vrei de la viața ta? Cum ți-ai trăi viața? De ce nu începi să trăiești chiar de azi? Ai timp să te reîntorci la ceea ce te bucura odată și acum problemele și grijile te-au făcut să uiți de copilul din tine plin de speranță și plin de încredere că va reuși. Spune-mi, te rog! Ce s-a întâmplat pe drumul tău? Nu ai dori să te reîntorci să te salvezi? Nu ai dori să îți mai dai o șansă să fii fericit și mulțumit cu viața ta? Comoditatea închide uși și dărâmă vise. Nimeni viu nu este comod în viața asta. Transformările au loc de regulă când nu mai poți, când nu te mai poți preface, când știi prea bine cine ești și ce poți. În momentul în care devii conștient de acest aspect, ești de neoprit. Nimeni și nimic nu mai poate sta în calea reîntoarcerii la tine, la propriul eu, la reîntoarcerea ca o salvare a ta de către tine. Tu singur te poți salva, nimeni și nimic nu vor veni să te ajute. Ia-te de mână și pornește exact de unde te-ai lăsat, exact de unde te-ai abandonat. De regulă, copiii sunt plini de vise, copiii sunt speranța și viața, dar atunci când ei devin adulți se abandonează lumii, grijilor, își iau viața mult prea în serios și scapă din vedere ceea ce este cel mai important, cine sunt ei. De aceea apar diverse crize existențiale la anumite vârste, pentru că ne-am tot abținut să fim noi înșine, am renunțat la vise, am renunțat la a fi copii și am devenit adulții crispați, revoltați, neajunși și, în cele din urmă, triști pentru că ne-am blocat și nu am mai știut de unde să ne recuperăm.
Nu pierde timpul! Dacă este ceva atât de prețios în această viață, acela este timpul. Ai grijă cui îl oferi și ce faci cu el! Ai grijă atunci când bate la ușă ziua, să pleci cu capul sus, fără afirmații care lasă loc de regrete, ale unor momente repetate de ce ar fi fost dacă? Hai să aplicăm ce ar fi chiar acum?
Nu ați observat niciodată că orice am face în această viață, suntem luați și duși către ceea ce eram cândva? Către ceea ce ne doream cândva? Doar noi ne împotrivim vieții și nu lăsăm timpul să fie de partea noastră. Spunem mereu că nu avem timp, spunem mereu că suntem ocupați, că viața este grea. De fapt, noi avem un blocaj existențial. Suntem între două lumi și avem nevoie să alegem în ce lume vrem să ființăm cu adevărat.
Avem timp, doar că preferăm să ignorăm. Este mai greu să te ocupi de tine decât de alții. Este mai greu să ai o discuție față în față cu tine, pentru că de acea discuție nu mai poți fugi, nu mai poți să te ignori la infinit. Corpul și mintea îți cer dreptate, îți cer disciplină și sinceritate. Nu poți să amâni pentru că te amâni pe tine și atunci te-ai irosit.
Nu uita că ai timp, trebuie doar să te trezești din toropeala cotidiană și să devii odată pentru totdeauna cine ești. Când te uiți în oglindă să nu mai ai dubii. Despre asta este eterna reîntoarcere. Unii nu se reîntorc niciodată la ei. Și ce păcat! Cum te-ai putea ierta vreodată dacă nu ai dat totul pentru o viață trăită armonios cu tine însuți? Te-ai putea privi în oglindă fără să te judeci și fără remușcări? Timp ai, dar tu îți dai timp să te reîntorci la tine?
Lasă un răspuns