Si inca o data iubirea devine din sentiment o complexitate, una care te macina, iubirea inseamna suflet nu? Iubirea poate fi cel mai puternic sentiment, dar totodata si cel mai acru si dulce in acelasi timp. Nu putem avea totul….si totusi in acelasi timp, dupa cum auzisem vorba asta de prin alte parti. Dar cum putem oare sa schimbam asta? Dar ce este iubirea pana la urma? Dincolo de sentimente si metafizic, ce este ea? In ce ia forma? In ce se traspune? In cel sau cei pe care ii iubim? Devine complicat, iubirea devine o lupta complicata plina de suisuri si coborasuri aproape ca o capcana. Niciodata nu stii cand ii poti pica in plasa, asa poate fi considerat si indragostitul. Adevarul este ca nu stii cand, cum, de ce, dar stii si simti doar ca iubesti. Paradoxal nu? Se presupune ca ar trebui sa stii ce este iubirea si de unde provine ea. Dar de cele mai multe ori nu stim, doar simtim. Si asta ne macina, ne adanceste sufleteste si mai mult si devine absconsa. Ar trebui sa fim educati sentimental ca in cartea lui Flaubert cu acelasi titlu. Dar nimeni nu se invata cum sa simtim, se presupune ca ar trebui sa stim deja asta, se presupune ca ar trebui sa stim multe lucruri, si totusi, cu cat stii mai mult cu atat stii mai putin. Nici pe noi insine nu ne cunoastem, cum am putea cunoaste ce este iubirea daca ne ia prin invaluire? Si asa si inseamna iubirea, invaluire, de placere, de dorinta, de pasiune, de stimuli, de un partener, de un team player cum ar zice corporatistii. Noi oamenii suntem niste fiinte mici in comparatie cu aroganta pe care o afisam, dar si aroganta este un moment de slabiciune, un moment in care tot ce ai de adus in joc este cat de mai bun esti decat altii. Sa fie oare asa si in iubire? Evident, nu putem sti niciodata in intregime.
Si atunci ce ne ramane de facut? Iubirea este un abis dulce, condimentat de esenta celuilalt. Nu ramane decat sa avem cadere libera si sa ne ridicam cu propriile aripi, poate ca despre asta este iubirea in cele din urma.
Lasă un răspuns