A trecut ceva timp de cand nu am mai facut o introspectie. Asa sa fie oare? Ei bine, ne adunam in ziua de astazi sentimentele si vorbim despre lucruri care ne macina, dar nu avem curajul sau dorinta sa le spunem. Ne macina mai mult ideea de a fi neintelesi deloc sau intelesi gresit. Oricum ar fi, ne ferim sa ne afisam adevarata esenta in ideea ca ne vor judeca restul. Dar nu trebuie deloc sa fie asa, si cu atat mai mult nu trebuie sa ne intereseze daca noi simtim ca avem ceva de spus. Stiti cum este sa simtiti ceva cu toata fiinta dumneavoastra? De cat timp nu ati mai simtit ceva autentic? Ia spuneti, va rog. Dincolo de rutina muncii de zi cu zi si de monotonia lucrurilor ce au sa vina. Ei bine, sufletul nostru este cel care ne este real, dincolo de minte, dincolo de cartea noastra de vizita pe care o afisam. Adancul eului nu se intalneste la terasa, iti poate lua ani sa devii, precum Nietzsche, ceea ce esti, iti poate lua un veac de singurate, ca Marquez, dar nu iti poate lua ceea ce inseamna sufletul tau pentru tine, asta e ceva unic, pot gandi multi oameni la fel ca tine, dar ce-i drept, nimeni nu poate simti la fel, sentimentele sunt ceea ce ne definesc ca oameni, ceea ce simtim spune despre noi, nu despre ceilalti.
Pe alta introspectie ma gandesc. Doar un gand, doar o fila, doar un sentiment, o multitudine de om. Si asa incepe viata, asa incepe sufletul.
Lasă un răspuns